True Story
Mare parte din vacantele de vara, mi le-am petrecut pe campii. Adica la bunici, in soare de dealuri cu lanuri de porumb si iarba, prin paduri, pe sub pruni.
Cam prin clasa a 6-a am devenit eu constienta de cat de simplu e sa te imbolnavesti grav (cam ca toti copii care afla ca pot exista viermi in carnea animalelor neverificate de veterinar inainte de taiere. am stat cu teama o vreme, pana cand argumentul autoritatii in domeniu a invins – bunicul era chemat in tot satu sa injunghie porcii de Craciun).
Tot pe atunci, descoperisem (cu o cazia ierbarelor din clasa a 5-a) cartile cu plante medicinale (acelea vechi, in care plantele erau desenate ca schita). Asa ca citeam, si ma straduiam sa le inteleg denumirile in latina. Acum, mi se pare ideal sa poti vorbi despre plante in latina (pentru a nu confunda cimbrul cu cimbrisorul, oregano cu maioranul, lamaia cu portocala).
Asa ca l-am descoperit pe domnul Sovarf (Origanum vulgare). Nu stiam ca ii spune Oregano, pentru ca nu se foloseste (stiti voi, in bucataria romaneasca, de baza e sarea, piperul si ceapa – la orice, boiaua dulce doar la papricas, cimbrul doar la muraturi, usturoiul la friptura, si cam aia e), nu mi-am pus problema sa il gatesc. Dar in carte scria ca ceaiul, decoctul, tinctura, sunt excelente pentru inlaturarea organismelor straine din corpul nostru (antibacterian, antiviral, antifungic, vermicid). Tinut minte asta, citit descrierea plantei, si plecat pe campii sa caut, sa culeg, sa avem.
Tin minte ca l-am pus la uscat frumos, si chiar m-am tinut de capul mamei sa il ia acasa cand ne-am intors din vacanta. Nu tin minte sa fi baut ceai din ala, pentru ca la moda era menta si musetelul (ceea ce nu e rau!) asa ca probabil a stat in camara pana s-a hotarat mama sa il arunca ca oricum nu il folosim.
Dar plantele de baza nu s-au schimbat. Aceleasi sunt, traditional de bune: menta, musetel, oregano, cimbrisor.
